Plocoane

100_5612

Furnici moarte pe o frunză de-argint,

Adusă în dar stăpânului de lut,

Elefanți dându-și fildeșii,   

Omului cel fără de conștiință.

Albine cu aripi smulse, ace căzute pe jos,

Aur curgând ca mierea,

Hrana gurii lui flămânde

Cârtițe putrezite duc coroane de pământ

Pregătindu-l pentru recoltă.

Gândaci rătăciți prin cocă, și viermi de mătase,

Delicii pentru sufletul lui înfometat.

Căprioare cu ochi blânzi din care curg șiroaie de sânge,

Își jertfesc pielea să-i ofere corpului căldură.

 

Fluturi ce zboară în juru-i în timp ce stă în soare,

In timp ce-i curg lichide din orificii,

Fluturi cărora le cad aripile pe ochii lui bulbucați,

Și gura-i e deschisă și muște se înfruptă,

Șobolanii îi mângâie palmele, mușcând degete,

Și soarele arde și coace puroiul în intestine,

Cuptor pentru viermi și sursă de viață,

Copiii iasă la joacă, e vară….e cald.

Advertisements

Urme

Cănd rămâi doar un nume,

Doar o foaie dintr-o scrisoare,

Când ești fantomă cuprinsă-n carne,

Galbenă și măzgălită,

Ceață printre pietre,

Negru vârf de penița,

Bucăți de sânge și oase,

Caligrafie aruncată prin casă,

Încrengătură de nervi și tendoane,

Cerneală și pete și suflu,

Și inimă ce bate, și viață pusă pe hârtie,

Cuprinsă-ntre foi, legate-ntr-o carte,

Cuprinse-ntr-un volum, strânse – răsfirate,

Așezate-ntr-o bibliotecă, păstrate pentru eternitate.

 

Iepure alb cu ceas in buzunar

M-am pierdut într-un gând întunecat;

Am picat într-o gaură ascunsă;

Mi-e foame de-o formă.

 

Am alunecat într-o altă lume;

Una ce nu seamană cu cea de-aici,

Ce nu are nici formă, nici spațiu.

 

Un loc fără zi și fără noapte,

Fără sus și fără jos,

Fără înăuntru și fără afară.

 

O lume dirijată de un iepure

A cărui ordine e timpul

Și timpul durează un moment.

 

Norule

Ești ca un nor deasupra mea,

În care luptă îngeri,

Din care curge sânge scurs din aripi.

Nor luminat de priviri muribunde,

De scântei din lame, de scântei din priviri,

Nori cu țipete ce zguduie pământul.

 

În umbra ta, a norului înfrânt,

Stau și aștept raze de soare,

Am zâmbete pe pleoape,

Și sânge uscat pe obraji.

Vânt proaspăt trecut de ploaie,

Mă împinge peste cadavre.

Azi

Azi,

Sunt sclava de ieri,

Captivă în mine,

Disperată, încep să zbier.

 

Azi,

Încerc să evadez,

De sclavia din mine,

Îndurerată, încep să delirez.

 

Azi,

În sânge băltesc,

Mi-e frică de mine,

Înfuriată, încep să mă rănesc.

 

Azi,

Nu mai am aer,

Mă ucid cu propriile-mi mâini,

Nemișcată, sunt liberă, sclavie!

Pierdute

Uși către nicăieri,

Drumuri cu final în apă,

Capăt de cale ferată,

Garduri în pustietate,

Un scaun printre camere uitate,

Totul, lucruri nesemnificante.

 

Un pom în pădure,

Un strop într-o mare,

O flacără pe-o lumânare,

O rază de soare,

O petală dintr-o floare,

Totul, unul, sens nu are.

 

Trupesc

Oasele mele ți le-aș da,

să-ți faci sulițe din ele,

să mă vânezi ca pe-un vânat,

Să-ți fiu pradă, cianat.

 

Ia-mi și ochii, să te uiți la mine,

ia-mi urechile, să mă asculți

ia-mi și gura, să-mi vorbești,

șoptește-mi și ascultă ce-ai de zis.

 

Sufletul să mă lași să-l păstrez,

atât mi-a rămas, oase n-am,

simțuri, organe, n-am,

ți le-am dat pe toate ție.

 

Eu nu mai sunt,

poate…dar nu vie,

mi-ai luat totul când ți-am dat,

sufletul, când m-ai vânat.

Călătorie

Mi-am rupt mâinile și picioarele

Și le-am luat cu mine într-o călătorie.

 

Și-am găsit un spațiu,

Hăul și abisul,

Eram fără timp și fără limite

Doar un miez, o rocă plutitoare.

Gaze colorate mă înconjurau

Și bucăți de gheață pluteau…

Materii încinse mă-ncălzeau.

Era un proces chimic de creare.

Destinat mie.

 

M-am întors din drumeție,

Îți fac mâinile și picioarele

Cadou ție.